Mi-am dezvăluit de curând pentru Catchy gândurile despre perversiunea artei în grup și despre mcdonaldizarea consumului de artă, în stil fast-art. Găsești aici articolul meu și motivele care m-au determinat să mă gândesc la perversiunea toxică a artei în grup: “Arta în grup, o perversiune ce nu mă satisface”. “Descoperisem cu tristețe că cei care vor să simtă arta pe cont propriu sau în familie n-au nicio sansă în fața grupurilor. Unele dintre ele erau niște hoarde xxxxl la propriu și la figurat de adolescenți care veniseră de peste ocean și nu prea aveau idee ce caută la Galeriile Accademiei.
David si Hercule la intrarea in Palazzo Vechio din Piazza della Signoria din Florența
Am și stat de vorbă cu câțiva, erau aduși acolo pentru a bifa niște „must seen”-uri, dar aș putea paria că nu știau exact unde e Italia pe hartă… Este epoca artei în grup, deloc kinky, e o perversiune asupra minții și sufletului dornic de frumos în doze mici, lente, încântătoare. Iubitori ai artei, câți mai sunteți, luați-vă de mânuțe, uniformizați-vă și mergeți în grupuri mari, altfel veți fi ignorați cu grație de lăcașurile renumite de artă… Grupurile, mulțimile, majoritățile au prioritate. Ei merg repede, consumă mult, sunt turiștii/ clienții ideali. E un soi de fast-art, de mcdonaldizare a artei.”
Spre (ne)surpriza mea, articolul a generat o mini-apologie a grupurilor, ele părând alfa și omega în acestă lume.
Nemulțumirea mea din articolul menționat mai sus nu era la adresa cozilor la muzee. Să dea Domnul să le mențină într-o epocă tot mai asaltată de superficial si tabloid. Și nici la adresa grupurilor, deși ele par unora singura formă viabilă de evoluție. Îmi expuneam doar o amărăciune referitor la prioritatea mulțimilor, maselor în fața indivizilor (individualităților), fie că e vorba de accesul la artă sau la ulei. Eu sunt mai libertariană și pentru mine individul conteaza mai mult.
Dacă analizăm doar numărul de peste 1,7 milioane de vizitatori anuali la Galleriile Accademia din Florența (la care faceam referire în articol), reiese o medie 450-500 de vizitatori pe ORA. Daca nici asta nu indică clar o epocă de tip fast-art… Și în mod evident, la acest număr lăudabil de vizitatori, se ajunge printr-o promovare de tip fast-art a celor care o gestioneaza și care aleg, din motive exclusive de business, să acorde prioritate celor care pot aduce mai mult profit și nu individualitatilor dornice de frumos. Și tocmai aici este perversiunea artei în grup: devine evident că în grup esti mai valoros decat individual, culmea, chiar în ochii celor care au grijă de valori create de indivizi unici ai umanității, pentru grupul numit Umanitate.
Da, grupul este important, oferă siguranță și forță, dar la fel de importante sunt și acele individualități speciale care crează, inovează, realizează incredibile opere de artă (vazute apoi în tacere de grupuri), fac pasi curajoși în domeniile lor (chiar și în profesia lor de zi cu zi). Ei sunt cei care trag dupa ei grupurile, ei sunt deschizătorii de drumuri, urmați apoi de grupurile care vor multiplica sau implementa la scara mare acele descoperiri, inovații, pentru a le fie utile apoi tuturor. Îmi pare rau, dar nu pot susține apologia grupului facută de unii, fără a nu indica și importanța inovatorilor (individualități care acționeaza total diferit față de grup, altfel nu ar mai crea nimic nou, dacă rămân în paradigma existentă a grupului). Fiecare are nevoie de celalalt, și individul creativ de grup, și invers. Doar să fim constienți de cele 2 componente ale evoluției. Eu sunt un susținator al inovatorilor (și acționez așa de cate ori pot), însă îi ințeleg și pe susținătorii grupurilor care adoptă operele inovatorilor. Dacă nu ar fi așa, am scrie înca pe wall prin peșteri 
Și pentru a ilustra rodul creativității individuale care emoționează și inspiră grupuri, haideți să vedem doar câteva din minunile găzduite de Piazza della Signoria și Loggia dei Lanzio din Florența.
