Cele 5 introspecții senine oferite de Luang Prabang

Dacă Luang Prabang ar fi o stare, ea ar fi o una de introspecție senină, de primire deschisă a culorilor și experiențelor, un mix uluitor de texturi de suflet și arome. Atât Luang Prabang, cât și întregul Laos m-au surprins prin firescul oamenilor, nu doar al călugărilor budhisti, într-o alăturare stanie, însă deloc contrastantă cu dantelăriile complexe și aurite ale stupelor, templelor budhiste. Cu limpezimea chipului oamenilor, deși sărăcia a devenit o emblemă a tării, uneori absolutizată în percepția occidentalilor. Cu piețele sale de alimente sau textile, ambele la fel de memorabile prin surprinzătoarele vietăți, arome sau țesături splendide. Cu arcuirea veselă a templelor și palatelor, o arcuire ce mă făcea involuntar să topăi efervescent pe lângă ele, de nu am poză în care să nu sar într-un picior. Așa că, dacă ar trebui să definesc Luang Prabang, i-aș spune introspecție senina, fericită, instinctivă.

Luang Prabang, fosta capitală regală până în 1975, când comuniștii au mutat-o la Vientiane, este adevărata perlă a Laosului, chintesentă de istorie, viată monahală, atracție turistică cu o incredibil de coerenta combinație de tradiție autohtonă, de temple budhiste, de simplitate, dar și cu un aer colonial francez, cu vile extrem de cochete ce găzduiesc turisti cu aer aristocratic. Cam astea sunt pe scurt faptele.

Cat despre emoții, o fi Luang Prabang pentru mine o stare de introspecție, dar asta nu înseamnă în niciun caz melancolie și tristețe. Nuuuu, nu pentru mine! Vă ofer mai jos 5 introspecții senine a la Roxana, toate generate de întâlnirea cu spiritul și stilul Luang Prabang. Introspecțiile mele mi-aduc oglindiri de spirit. Iar spiritul mi-a fost răsfățat cu adevărat în Luang Prabang. A fost pe rând jucăuș, curios, surprins, relaxat … ba chiar și fericit. Să purcedem la drum printre instrospecțiile senine din Luang Prabang 🙂

1. “Mănăstire într-un picior, ghici ‘stupă/ templu laoțian’ ce e?”
N-a existat stupă, templu sau clădire în stilul arhitectonic specific al Luang Prabangului în fața căruia să nu țopăi. De încântare. Ca un copil jucăuș. Am vazut în călătoriile mele multe temple și lăcașuri de cult de toate felurile, le respect pe toate, încerc să le aflu poveștile, cutumele, credințele profunde. În Luang Prabang … m-am simit atât de firesc să le văd. Alura lor elegantă, dar deloc inhibantă, având linii arhitecturale extrem de vioaie, de … ușoare, deloc greoaie ca stil și construcție. Liniile arcuite ale acoperișurilor, de un dinamism … calm, deloc agresiv, mă făceau să simt că asta este arhitectura sufletului meu. Și asta îmi aducea la suprafață copilul din mine, care țopăia și bătea din palme cu încântare.

Arhitectura specifică Luang Prabang-ului este cu adevărat spectaculoasă, dar deloc arogantă. Ascuțită, dar deloc agresivă. Am întâlnt-o la toate atracțiile turistice, la temple precum Wat Long Khoun, unde viitorul rege se retrăgea pentru meditație timp de trei zile, înainte de încoronarea de la Wat Xieng Thong. Aceasta din urmă (‘Golden Tree Monastery’) este un simbol de incomensurabilă importanță istorică, o capodoperă pentru stilul caracteristic al Luang Prabangului, cu pereți sculptați și auriți și zeități budhiste rare.

2. “Poftiți la palat, domnită!”
Palatul Regal din Luang Prabang (Royal Palace Museum, cunoscut drept Haw Kham) te poartă prin istoria și cultura laoțiană, din secolele regatului Lane Xang sau ale epocii coloniale, până în ziua de azi. La venirea la putere a comuniștilor în 1975, membrii familiei regale au fost trimiși în tabere de re-educare, iar Palatul Regal confiscat și transformat în muzeu (cu exponate absolut splendide, pe care însă nu le puteam fotografia). M-au impresionat cu adevărat picturile murale cu scene din viața de zi cu zi a laoțienilor și evident, nu am putut să nu admir celebrul Prabang Budha de 83 cm și 2000 de ani, făcut în întregime din aur.

In curtea palatului, o altă bijuterie arhitectonică în stilul caracteristic Luang Prabang.

3. Eleganță simplă. Căci eleganța și rafinamenul pot fi trăite și într-o tară săracă

O plimbare la ceas de seară prin Luang Prabang te face să te întrebi de unde ai auzit prejudecățile acelea cu sărăcia lucie. Da, ea este prezentă, infrastructura țării este efectiv praf (poți face cu succes 300 de km până la Vientiane în 8 ore, dar știu și alte cazuri similare, nu dau nume :D). Însă… m-a surprins curățenia de pe străzi, chiar și cea din afara orașului (când mergeam spre tabăra de elefanți), lipsa auto-compătimirii din mimica sau gestica localnicilor, o liniște blîndă. Și eleganța clădirilor, vilelor, restaurantelor, centrului turistic cu magazine cu suveniruri și antichități sau cu piața de noapte, cu textile incredibil de elegant țesute.

Însă seara … e dedicată pieței de seară, celebră. Și pe drept cuvânt. Sub corturi care se monteazaă de pe la ora 17 pe toată strada principală, găsești cele mai minunate țesături. Și cei mai simpli oameni. I-am privit impresionată. Mame ce-si hrăneau pruncii, dar își prezentau și mărfurile excelent lucrate, un artizanat cu adevărat remarcabil. O eleganță simplă. Iată un alt motiv de introspecție, oferit mie de Luang Prabang.

Seara însă n-ar putea fi cu adevărat perfectă, fără apusul acela splendid, surprins din vîrful muntelui, peste Mekong și Luang Prabang…

4. Călugări budhisti în procesiune și vietăți ciudate în piața de alimente, la prima oră a dimineții. Ce au în comun? Viața!

Luang Prabang la 5.30 dimineața este la fel de darnic în a-mi oferi introspecții. Viața, simpla, elementară sau ascetă… Procesiunea călugărilor, care nu mănâncă nimic până la prânz, iar apoi se hrănesc doar cu ce primesc de la oamenii care vin dimineața la această procesiune. În Laos fiecare om e măcar câteva luni călugăr sau stă în preajma lor. E șansa spre purificare, spre o karma mai bună și… spre educație, pentru mulți dintre cei care nu își permit altfel să iasă din sărăcie și să urmeze o școală.

După călugări… vizităm piața de dimineață, cea de alimente și… vietăți. Surprinzător, ne dă aceeași introspecție. Viața e simplă, unică și trebuie atent observată uneori.

5. Fericirea are chipul meu. Călare pe elefant

Să tragi o fugă de câteva ore, neplanificate, la cascada Tad Sae și să călărești un elefant, râzând cu toată ființa: asta este fericirea! Iat-o pe chipul meu 🙂

Acolo, în Laos, (“Țara celor un milion de elefanți”, din care din păcate au mai rămas doar vreo mie), pot spune că am fost fericită alături de câțiva:

BBonus 5 Bis. Introspecția în natură. Într-o grădină de vis. A unui palat – hotel

Nu pot să nu amintesc de introspecția în natură, oferită cazarea din Luang Prabang, care a fost absolut spectaculoasă, cred că a este unul dintre hotelurile cu cea mai încântătoare peisagistică văzută vreodată de mine. În Luang Prabang era cât pe ce să nu mai ies din curtea hotelului. De ce? The Grand Luang Prabang Resort Hotel este situat chiar pe locul fostului Palat Xiengkeo, reședință a fostului prim ministru, Prințul Phetsarath. Oare trebuie să mai spun cum arată grădinile acestui hotel-palat? Mai bine las imaginile să vorbească despre aerul său aristocratic, micul dejun luat pe malul Mekongului, grădinile absolut încîntătoare, iazurile cu nuferi și copacii cu frangipani.

Cele 5 introspecții senine oferite de Luang prabang nu se sfârșesc aici, ele continuă, de când l-am vizitat. Și ades îmi aduc aminte de stările, gândurile, trăirile oferite de Luang Prabang. Vă invit, dacă aveți ocazia… să le trăiți și voi 🙂

Tot atunci am vizitat și Hue, despre care am scris în articolul “10 orase nevedetă de-a dreptul splendide (partea 1)” și … se pare că a fost un articol preferat de voi, de fapt este articolul cu cel mai mare numar de aprecieri din toate cele scrise de mine până acum (peste 1200 aprecieri). Vă mulțumesc!