Drumul trolilor ar trebui sa devina neaparat traseu pentru obtinerea carnetului de condus autocare! Si s-ar lasa cu multe examene picate, din moment ce numai soferii est-europeni de autocare se mai incumeta (vesticii, mai ales francezii intrand in greva). Ingust aproape cat un drum cu o banda, dar, surprinzator, parcurs in ambele sensuri, Drumul trolilor are “doar” 11 curbe in ac de par, adica la fix 180 de grade intoarcere, undeva peste hau.
Ametiti au fost trolii astia de au batatorit drumul asta asa de serpuit
Cel putin asa ma situam eu, cocotata in botul autocarului, exact in spatele soferului (aflat mai jos), astfel incat aveam o privire panoramica 3D prin tot parbrizul (fara popcorn), rugandu-ma sa nu picam in gol la fiecare curba. Unii il compara cu Transfagarasanul sau Transalpina, dar l-au parcurs cu masina mica si sportiva, sau nu l-au parcurs deloc, pentru ca era inchis 
Ei, cu autocarul, in fata, unde am stat eu, senzatia e mult amplificata si simti ca nu mai depinde de tine, ci de sofer. Care ne-a povestit abia “doppo” ca prima data cand a facut traseul acesta, l-a parcurs dinspre Geiranger, de sus in jos si ca realmente nu dorea sa se urce la volan dupa ce vazuse din varf ce-l asteapta.
Cu autocarul printre cascade, serpuiri de drum si stanci
Dupa “acele de par” ale drumului, dupa cascadele care cad cu putere pe langa autocar, dupa urcusul cu sufletul la gura (desi soferul a fost absolut impecabil), am ajuns in varf, pe platou si atunci emotia m-a coplesit, gandul imi zbura ca si parul in toate directiile, iar graiul imi pierise in fata privelistii.
Ce sa mai zici in fata unei asemenea splendori?
Sus, sus, sus, la munte, sus… pe Drumul trolilor, sus
Fundalul iti ia ochii, clar…
Un top al celor mai periculoase sosele din lume (vezi aici) plaseaza Drumul trolilor (Trollstigen) pe locul 8 si astept cu nerabdare sa le vad si pe primele 7. Nu cred ca a fost un drum periculos, ci doar presarat cu putin suspans, pe ici pe colo, prin 11 puncte esentiale. Dar in rest a fost drumul tipic norvegian, ingust si totusi circulabil. Pe drumurile norvegiene nimeni nu se grabeste catre nicaieri, nu claxoneaza disperat si nici nu depaseste enervat ca cel din fata nu piloteaza o masina de curse sau nu se comporta macar ca si cum ar avea una. Iar tunelurile… eh, tunelurile sunt o alta atractie norvegiana, caci cine nu adora sa iasa dintr-un tunel de 7 km si sa intre in altul de 11 km. Si altul, si altul. Ba chiar sa intalneasca… un sens giratoriu intr-un tunel Nu glumesc deloc, oamenii astia au facut pana si intersectii de tuneluri. Dar sa revenim la Drumul trolilor. Deschis intre mai si octombrie, uneori si mai putin din cauza vremii, drumul ramane iconic pentru Norvegia. Nu este cu siguranta locul meu preferat din tara care m-a cucerit iremediabil, dar cu siguranta e un “must see” sau un “musai de vazut”. Cascada Stigfossen, de 320 metri, completeaza si ea peisajul, caci ce peisaj norvegian ar putea sa nu aiba macar o cascada? 
Natura vie cu cascada Stigfossen
Daca tot vorbim de un drum al trolilor, batatorit de acestia pe cand isi aparau muntele, sa-i vedem si cum arata
Simpatici trolisorii astia 🙂
Nu arata chiar rau trolii, domle 😉
Imaginile Drumului trolilor de sus s-au compensat apoi cu Drumul vulturilor, in oglinda, pe versantul opus la coborare, poate nu la fel de spectaculos. Dar nu mai conta, in departare deja se vedea o minunatie: fiordul Geiranger, care ne astepta sa il parcurgem cu parul in vant, imbiindu-ne de sus cu o mica ambuscada… de vase de croaziera Imaginea acestora ne-a ramas profund intiparita in minte, ca o definitie vizuala de neegalat a unui fiord norvegian. Dar despre minunatiile de pe Geiranger, intr-un articol viitor…
Ambuscada de vase de croaziera pe fiordul Geiranger
