logo

Plitvice, smaraldul pur în curgeri vii de suflet

Și a fost Plitvice. Un alter ego al naturii mele. Curgeri intense. Înalt și tumult. Stropi de suflet în curgeri vii. Simț învolburat și proaspăt. Smaraldul perfect. Materia curgând… spre interior. Căderi de apă și de gânduri. Linistea culorii. Adânc și intim. Limpede și intens. Șiroind. Învolburări. Intimitatea apei. Smaraldul ce-ți inundă ochii și gândurile. Emoțiile te copleșesc printre căderile de apă, limpezimile ireale de smarald. EU…

Plitvice, un alter ego al naturii mele

Plitvice, un alter ego al naturii mele

Curgeri de gând și suflet

Curgeri de gând și suflet

Și îi înțelegi unicitatea acestui parc național, cel mai vechi din SE Europei, prin cele 16 lacuri înlănțuite în cascade, urmând curgerea apei, separate însă prin diguri naturale de travertin, rezultat al acțiunii algelor și bacteriilor. Aproape 8 km de poteci și punți de lemn pentru vizitatori, variind ca altitudine de la 367 la 1279 de metri deasupra mării.

Însă cui îi pasă de toate datele astea? Tot ce îmi amintesc e senzația mea de curgere împreună cu apa sau în sens invers, cascadele imense, lângă care erai o minusculă creatură sau cascadele mici, dar cu personalitate. Nu pot uita smaraldul acela ireal, limpede, care găzduia niște creaturi fericite… Îi înțeleg perfect pe cei care au turnat în aceste locuri multe producții western cu Winnetou după romanele lui Karl May (germano-franco-iugoslave), printre care și renumitul The Treasure of Silver Lake.

Minusculi lângă cascada vedetă din Plitvice

Minusculi lângă cascada vedetă din Plitvice

Smaraldul perfect și creaturile sale

Smaraldul perfect și creaturile sale

Cascadele, tumult și trăire

Cascadele, tumult și trăire

Am colindat ore intregi prin Plitvice, le-am piedut sirul până seara… Însă trebuie să vă mărturisesc un mic secret, mai pragmatic: prima parte a plimbării prin parc a fost de-a dreptul șocantă. Nu, nu la splendoarea naturii mă refer, nici nu reușeam să o zăresc așa cum merita. Șocul inițial a fost unul turistic, pur comercial. După o oră (!) de stat la coadă pentru a cumpăra bilete, am intrat în parcul național într-o coloană  (ca să vorbesc finuț) cu multe grupuri imense de turiști care erau mai preocupați atunci de apartenența la grup, decât de apartenența la natură… Coloană din care nu se putea nicicum ieși, depăși și se mergea înregimentat, cu poze făcute la secundă și trecut în viteză pe podețe, pe lângă tot ce era frumos și viu. Pur și simplu pe podețele omniprezente și înguste treceau continuu oameni în ambele sensuri, grăbiți spre nu-știu-unde și NU PUTEAI să te oprești să admiri peștii, lumina apei, clipa… Eu așa ceva n-am trait, nu în natură, recunosc. Cărările de acces de pe marginea lacului erau înguste și străbătute în dublu sens, iar zona de la intrarea în parc, de coborâre către zona cu cea mai înaltă cascada (vedeta parcului) arăta de parcă eram pe o bandă de la casa de marcat dintr-un super-market, mergând spre o destinație de scanat/ pozat . Mă simțeam asaltată de sutele de oameni din jur, care-mi furau liniștea din paradisul meu de verde și smarald… Sentiment similar la vaporașe, cu aceleași cozi de până la o oră. Nu degeaba peste 1,4 milioane de oameni vizitează acest parc anual. Simțeam însă că se adunaseră toți în ziua aceea…

La coadă la iezere <img class="wp-smiley" src="/blog/wp-includes/images/smilies/simple-smile.png" alt=":)" />

La coadă la iezere :)

Apoi AM EVADAT, am luat-o pe drumul nostru, iar la final, în loc sa ne întoarcem cu autobuzul la parcare, am mers pe jos pe lângă lac o alta oră, doar a noastră, fără vacarm, fără hoarde, doar noi, natura și alte câteva cupluri… Plitvice era acum al meu, al nostru… sau, de fapt, noi eram ai săi… Am revăzut traseul inițial, cu alți ochi, cu altă stare…

Curgerea de sine, în sine…

Curgerea de sine, în sine…

Binecuvenita liniște a curgerii în sine

Binecuvenita liniște a curgerii în sine

Miracolul curgător

Miracolul curgător

Plitvice rămâne un mix perfect al sufletului meu: pasiune revărsându-se când efervescent, când lin. Un spațiu plin de senzualitatea apei, de  schimbările de culoare ale acesteia (albastru, gri, smarald, azuriu, verde), de cărări și poteci ce urcă și coboară, de cascade pline de trăire, de soare sau umbră, de liniște și agitație, de înalt și adânc.

Experiențele vizuale au fost trăite și împărtășite cu echipamente oferite de f64: cu Nikon 1 V2 + Nikon 10-30mm G f/3.5-5.6 albNikon 1 NIKKOR VR 30-110mm f/3.8-5.6 negru și Nikon D5100 + 18-55mm VR DX AF-S (echipament personal).