2013 – Anul meu sabatic de călătorii… Cocktail-ul meu de emoții hoinărind prin suflet și lume… Explozia mea de trăiri, într-o gamă atât de variată că mă sperie și pe mine multi-valența asta a zborului lin sau agitat peste lume. Am trăit, am râs, am plâns, am cântat și ascultat concerte incredibile, am privit cu ochii minții și am simțit cu senzorii sufletului. Ape și munți, involburări și culori, orașe și sate de pescari, oameni și suflete, domuri și moschei, palate și colibe, pub-uri și taverne, muzee și galerii… comerciale 
Oooo, ce cocktail! Ce arome, ce deliciu, ce trăiri, ce extaz.
Extazul unor călătorii de suflet
2013 – am trait agonia și extazul călătoriilor în mine și în lume. Permanent am descoperit ceva cu care să mă identific în cele mai adânci fibre ale ființei mele. Anul acesta mi-am îngăduit să fiu … toate Roxanele din mine. Și orașele superbe vizitate mi-au permis această unică experiență de auto-cunoaștere. Ce anume mi-am îngăduit să văd și să fiu în 2013???
Roxana nr. 1: Un Istanbul plin de vibrație, de tumult, de contradicții aparente. Un însir-te mărgărite de moschei (Suleymanyie Camii, Moscheea Albastră, Yeni Camii) și palate cum rar gândești și speri să vezi într-o viață (Topkapi, Dolmabahce). O experiență cosmopolită de lumini, extreme culturale și religioase, separarea și unirea a două lumi și continente, prin poduri, prin fire invizibile care unesc contrarii, prin legături pe care le simți doar dacă te plimbi ore în șir prin aglomerația proverbială a Istanbulului. Prin Port la Eminonu, mâncând un delicios sandwich cu pește adus direct de pe mare în bărci de pescari. Puteți descoperi în acest articol chipurile și trăirile citadine și umane pe care le-am întâlnit în Istanbul: Istanbul, mix de senzații, chipuri și culturi. Ep. 1, chipurile.
Istanbul sunt eu. Făcând o croazieră cu părul și gândurile în vânt, fluturând pe Borfor, șerpuind pe lângă poduri și moschei. Scrutând orizontul în asfințit din Turnul Galatei… Plimbându-mă seara cu tramvaiul roșu prin Taksim. Explorând curioasă și pofticioasă ospățul otoman, un testi flambat în vase de lut sau demența dulce a kataiff-ului și ispitelor de prin bazarul cu mirodenii și dulciuri. Istanbul … sunt eu! Cu o mie de valențe, de chipuri, tentații, surprize, încântări de simțuri.
Marketer călător zâmbitor la porțile palatului Dolmabahce
Roxana nr. 2: Lisabona cea duios melancolică, cea în culori de suflet spart și lipit la loc într-un mozaic de sentimente. Și Lisabona sunt uneori, când îmi plouă stropi de fado pe față și pe suflet… Am fost anul acesta la două concerte incredibile de fado: Ana Moura la București și Mariza la Berlin. Mi-am căutat permanent fado-ul inimii prin lume, vedeți?… și am plâns în hohote de la prima notă a Marizei, iarPRIMAVERA sau BARCO NERO mi-au sfâșiat carnea, apoi am sărit și aplaudat frenetic și ritmat la fado-uri cu zvâc de bucurie. Am vibrat senzual pe DESFADO al Anei Moura… am zambit în hohote pe SMILE, replica Marizei către Charlie Chaplin. Vă dedic însă preferata mea, melodia pe care o ascult invariabil de câte ori plâng… ca o ploaie (chuva) pe obrajii mei…
Dar cel mai mult am simțit sufletul portughez într-o tavernă din Alfama, ascultând simultan, din toate colțurile, cei 2 cantăreți de fado, 2 ospătari și patroana, toți cîntând la unison, într-o trire plină de viață… gustând o cataplana cu homari și scoici absolut demențială… ca toată mâncarea portugheză, pe care o declar câștigătoare culinară detașată în acest an, în fața celorlalte bucătării degustate (turcă, italiană, nemțească, irlandeză, croată, sârbă).
Cataplana cu homari și scoici
Tot Lisabona este raiul fotografiei de strada, o altă pasiune a mea, e un amalgam de culori coșcovite ale Alfamei, imagini care-mi rămaseră pe retină și pe cioburi de gând. Imaginile cu pricina le găsiți în articolul Lisabona, raiul fotografiei și artei de stradă.
Portugalia mi-a prilejuit întâlnirea cu Roxana ezoterică, fascinată de simboluri, de descoperire, de esență, atât la Quinta de Regaleira, cât și la Castelul Pena din Sintra. Descoperă fascinația mea ezoterică în articolul Pena, castelul de poveste ezoterica.
Eclectica și ezoterica Pena
Roxana nr. 3: Toscana cea ireal de liniștită. Liniștită am spus? 😀 Ei, asta ar fi o premieră. Toscana a fost pentru mine o experiență de tipul “Look, but don’t touch, touch but don’t taste…”. Liniștea este un sentiment străin mie, deși uneori mi l-aș dori să vină în vizită măcar pentru o vreme. Dar nu prea mult. Toscana înseamnă acele incredibile peisaje din Chianti pe care le tot vedeți pe net, cu vii, chiparoși, floarea soarelui…
Agroturismul idilic Toscanei
Dar, surpriza, înseamnă mult mai mult. Pentru o citadină ca mine, chiar și una medievală, înseamnă mici dar spectaculoase orășele medievale ca Lucca, Volterra, San Gimignano (cu multele sale turnuri ce-l transforma într-un Manhattan al Renașterii), Siena, Vinci…
San Gimignano, Manhattan-ul Renasterii, turnurile mele de suflet
Și cum liniștea Toscanei nu-mi este caracteristică, vă invit la partea din Toscana care mă incită: Fiesta di Palio din Siena cu tumultul, emoția și adrenalina curselor seculare de cai. Despre pregătirile pentru curse, despre istoria contradelor care compun orașul și războiul galeriilor acestor contrade, despre magia și vibrația din Piazza del Campo cu zeci de mii de oameni, localnici sau turiști, vă invit să citiți aici: Siena, orașul fiestelor memorabile, by Roxanapedia.
Pregatiri pentru start în cursele de cai de la Siena
Însă mi-am bucurat și întristat și Roxana care vibrează la artă, fie ea stradală sau din muzee: am simțit arta și frumosul la fiecare pas în Lucca (vezi articolul Lucca sau atmosfera rară a unui oraș cu suflet de artist), sau m-am revoltat în fața perversiunii artei în grup din Florența, cu o imensă dezamăgire pentru cozile la muzee și favorizarea accesului grupurilor mari în fața indivizilor (vezi articolul Perversiunea artei în grup și apologia nefirească a grupurilor ).
Roxana nr. 4: Roxana culorilor. Culoarea este pentru mine simțire, patimă, emoție, mod de a vibra, de a exploda sau de a curge lin, mod de a fi și a trăi… Culoarea mă inundă, împreună cu apa, prin gânduri, prin cuvinte, prin minte și suflet, prin emoție și rațiune… Culoarea mă definește, fie în plan personal sau profesional, e al saselea meu simț, e putere, vigoare, spirit, forță sau predare a simțurilor… E modul în care cei din jur mă percep, ca o culoare pasională, care curge sau alteori rece, dură, tăioasă, dar imposibil de ignorat. Culoarea curge mereu în și dinspre mine… în valuri. Este poate cel mai intens sentiment pe care vi l-am transmis și pentru care m-ați răsplătit cu444 likes pe blog și peste 300 likes pe Facebook. Pretextul a fost vizita mea la Cinque Terre. Găsiți în acest articol, hit al anului 2013, imagini și culori incredibile din Cinque Terre: Cinque Terre, orgia mea de culoare și simțuri.
Colorează-mă în trepte către cer, în Manarola
Roxana nr. 5: Roxana revărsărilor. Cea de la Plitvice. Un alter ego al naturii mele. Curgeri intense. Înalt și tumult. Stropi de suflet în curgeri vii. Simț învolburat și proaspăt. Smaraldul perfect. Materia curgând… spre interior. Căderi de apă și de gânduri. Linistea culorii. Adânc și intim. Limpede și intens. Șiroind. Învolburări. Intimitatea apei. Smaraldul ce-ți inundă ochii și gândurile. EU… Cascade incredibil de vii și continuarea revărsărilor mele le puteți citi în articolul Plitvice, smaraldul pur în curgeri vii de suflet.
Plitvice, curgeri de suflet, tumult și vibrație
Roxana nr. 6, a concertelor și bunei dispoziții în valuri. A fost un an în care mi-a curs muzica prin vene, am cautat-o prin Europa, am trăit-o, simțit-o, am dansat-o, am cântat-o, uneori prea tare Robbie Williams la Zagreb a fost charmantul care mă asteptam să fie, ținând în ploaie cu mare charismă cele 80% neveste și cei 20% soți veniți de nevoie la concert (inclusiv al meu).
Show-ul Robbie Williams – culoare, lumina, charm
Și pentru că v-am învățat deja cu multivalența mea, în mod firesc aceasta este și una muzicală. Concertele și spectacolele acestui an pot confirma asta: Robbie Williams, Ana Moura, Rammstein, Cirque du Soleil, Mariza, Iron Maiden. Ce cocktail de sentimente! Mă credeți că am vibrat total la toate? Cum altfel? 😀
Roxana nr. 7, cea care erupe sau șerpuiește: Călătoriile prin România m-au umplut mereu de energie și liniște, de admirație față de minunile de aici, uneori de regretul că nu știm să le simțim cu adevarat, nici măcar să le semnalizăm, ce să mai vorbim să le promovăm. Am călătorit în ultimii ani în peste 100 de localități din Romania, (nu doar trecut prin ele…), mari și mici, prin pensiuni primitoare sau reci. Întotdeauna m-a surprins melancolia resimțită de mine când străbat Romania și părerea de rău că nu reușim să ne depășim temerile, auto-limitările și că ne auto-sabotăm prin infrastructură și uneori prin nepăsare, deși am putea să excelăm cu puțin efort. Natura ne ajută, firea noastră de asemenea… Ar trebui să îndrăznim și să nu ne tot tânguim sau găsim scuze. 2013 mi-a adus vizite prin Bistrița, Praid, Zetea, Durau, Ivorul Muntelui, Vulcanii Noroioși sau pe Transfăgărășan. Senzatia de șerpuire de pe Transfăgărășan mi-a amintit de Drumul Trolilor, un preferat de-al meu, însă zborul meu era mai înalt aici, mai lin, mai subtil…
Transfăgărășan, zbor lin, șerpuire de gânduri
Hoinărind prin România
Roxana nr. 8, cea ludică și petrecăreață. Pe această Roxană am redescoperit-o vibrând în … Dublin, unde am făcut turul pub-urilor pline de veselie, bere, incredibil de multă bună dispoziție, deloc disimulată. Am presărat acest tur de forță (deși eu nu beau, am cedat și băut câteva beri, mai mult decât în întreaga viață 😀 Am făcut super-atmosferă alături de noi prieteni ad-hoc, din Africa de Sud, SUA sau Canada, sau alături de români incredibili stabiliți în Dublin. Am râs cat pentru 2 luni. Asta când nu am vizitat Trinity College și a sa incredibilă bibliotecă seculară sau Castelul din Dublin, Muzeul de Arheologie cu celți și vikingi sau celebrul Ring of Kerry, cu peisaje superbe pe lângă Atlantic.
În Temple Bar, regatul pub-urilor și bunei dispoziții
Cu statuile din pub-urile irlandeze poți sta de vorbă doar dimineața..
La Biblioteca Trinity College, în vizită la Books of Kells
Roxana nr. 9, cea cârcotașă, cu răutăcisme în program. Am reactivat-o în Berlin. Iată câteva mostre 😀
Rautacismul nr. 1: sunt berlinezii reci sau fierbinti? Clar, nu sunt genul meu de simțire… sunt și eu punctuală, muncesc uneori până la 20 de ore pe zi, sunt îngrozitor de intransigentă cu mine și cei din jur… mulți știu asta… dar vibrez, trăiesc, sclipesc, intens ca o vâlvataie ce naște o pirogravura… Ori berlinezii întalniti în aceste zile nu sunt așa… nu au sclipire în priviri… par puțin robotizați… no offense… asta mi-a fost senzația. Cu doua excepții: concertul Marizei, unde o sală de nemți a explodat incredibil pe ritmuri de… fado… Și cu excepția cuplurilor de același sex, fie feminin, fie masculin, singurele care par să aibă sclipire în privire… restul… incredibil de amortiți, de terni… Așa că, pentru lipsa căldurii umane nu recomand Berlinul ca destinație. Pentru obiectivele turistice poate. Singura pată de culoare am regasit-o în festivalul luminilor. De ce am senzația ca doar turiștii se bucura de el? Și că nu a fost ideea unui berlinez?
Festivalul luminilor din Berlin, singura pată de culoare
Răutăcismul nr. 2: Care distracție? Taximetristii și chelnerul de la restaurant s-au uitat ca la 2 nebuni când doream să găsim duminică seara la 10 un bar cu atmosferă sau muzică live, ce sa mai zicem de un club (“no way, people is going to sleep at 10″). Imaginați-vă discuția aceasta în centrul vechi din Bucuresti la aceeași ora :))))) Nu sunt eu o party girl, însă barurile din Berlin sunt mult prea … regulamentare, chiar și pentru gustul meu. Liniște, lumină, scaunele pe mese la ora 11. Vrei turism și bună dispoziție, ia-ți jucăriile și pleacă în Munchen, de exemplu…
Răutăcismul nr. 3: dedicat domnilor. Nemțoaicele, o mare dezamagire. Din păcate nu intră nici măcar in top 10 în topul meu personal, condus de norvegiene și croate. Prietenii știu că apreciez femeile frumoase și aveam ceva așteptări de la nemțoaice. Din pacate 80% din adolescente au jumătate din vârsta mea și fundul dublu… Nu știu dacă mulțumirile trebuie transmise celor de la McDonalds sau wurst-ului nemțesc.
Altfel, Berlinul te poate totuși încânta cu un Muzeu Pergamon absolut senzațional, care a relocat complet minuni ale civilizației ne-germanice. Au adus în muzeul Pergamon întreaga poartă a Pieței din Milet. Și Altarul Pergamon. Și Palatul asirian. Și Poarta Ishtar… mă simțeam înălțată și nervoasă… cam ca la British Museum… onorată că le văd aproape, iritată că sunt relocate chiar în halul ăsta…
Poarta Ishtar, o splendoare… negermanică într-un muzeu german
Remarcabilă însă existența încă a zidului Berlinului, în gânduri măcar. La Charlie’s Point am resimțit destul de puternic acest sentiment. Zidul nu a căzut comple nici până azi. Dar, nu-i așa, nu putea lipsi chiar de acolo simbolul consumerismului și glogalizării democrate, Mc Donald’s.
Charlie’s Point încă desparte, nu unește…
Roxana nr. 10, a starilor mixte, a arderilor, a unui cocktail efervescent. Multe au fost starile și trăirile pe care le-am transmis fie aici pe blog, fie pe pagina de facebookRoxana Ilie – marketer călător, pe care am fost mult mai activă, alături de voi. Am vizitat în viața mea 26 de tări și peste 100 orașe, dacă nu includem și România cu orașele sale ( și nu doar am trecut prin ele). E aboi începutul, sper eu… Nu am amintit aici toate orașele sau le-am descris prea puțin pe cele vizitate în 2013:Zagreb, Plitvice, Belgrad, Venetia,Verona, Pisa, San Gimignano, Siena, Florența, Lucca, Vinci, Viareggio, Montecattini Terme, Montecattini Alto, Bassano, Volterra, Citadella, Castelfranco, Veliko Tarnovo, Vidin, Lisabona, Sintra, Obidoj, Fatima, Nazare, Batalha, Bistrița, Durău, Sovata, Sucevița, Zetea…
Ce pot să repet este că voi continua să trăiesc prin călătorii, chiar dacă mai rar, acum că anul meu sabatic de marketer călător s-a încheiat și am revenit în forță în cealaltă zonă dragă mie, cea de business… Însă nu vă părăsesc… am zeci de subiecte de articole din toate aceste orașe și din multe altele… Cele 10 Roxane de mai sus au multe de scris
